Acer ASPIRE 5 Review ( cu AMD Ryzen 3500U si SSD NVME )

In materialul de astazi as vrea sa va povestesc cate ceva despre un laptop denumit oarecum neinspirat de catre producator Acer Aspire 5 ( parca nu au fost destule Acer Aspire 5 pana acum ) ce contine ca specificatii principale un procesor AMD Ryzen 3500U caruia ii este atasat un stick de RAM de 8 GB pe slotul 1 (fiind disponibil inca un slot pentru configuratii de RAM dual-channel) SSD NVME + un HDD de 1 TB 2,5 inch. Carcasa mai contine si un ecran mat Full HD ( 1920 x 1080 ) protejat de un capac metalic cu finisare periata sau “brushed aluminium” si, o tastatura iluminata.

Daca luam in considerare si pretul unui astfel de dispozitiv, care (pentru o configuratie aproape identica ce pierde HDD-ul de 1 TB dar castiga un SSD NVME de 512 GB ) este la data publicarii acestui material la Altex doar 1800 de lei as spune ca ar trebui sa va opriti aici si sa mergeti sa il vizionati, poate chiar sa il achizitionati daca sunteti in cautarea unui laptop sub 2000 de lei pentru uz general, gaming usor si office.

Trebuie spus de la inceput ca la acest pret ecranul mat anti-glare cu o rezolutie buna avand in vedere dimensiunea si specificatiile unui astfel de laptop nu este IPS, adica nu are o coloristica extrem de bogata si unghiuri foate largi de vizualizare fiind de fapt un panou TN suficient pentru uz general, office si light gaming ba chiar si consumul multimedia, procesorul impreuna cu nucleele sale grafice fiind suficient de puternic pentru a rula fara probleme filme MKV 4K dar si jocuri mai vechi dintre care as vrea sa amintesc seria Torchlight.

Insa, asta nu este un capat de tara chiar si pentru mine care “vin” de pe alte laptop-uri cu ecran IPS si de pe un superb display de 32 inchi cu un gamut ce permite editarea foto-video. Acer Aspire 5 despre care va spuneam, vine in configuratii diferite in ceea ce priveste stocarea, cantitatea de RAM, prezenta sau lipsa tastaturii iluminate sau ecranul, anumite modele incluzand si ecrane cu o coloristica si unghiuri de vizualizare mai bogate de tip IPS, aceasta din urma fiind asigurarea pe care am primit-o din partea reprezentantului Acer.

Tastatura iluminata a versiunii testata de mine este confortabila, tastele fiind de tip “chicklet” cu o spatializare buna intre ele, singurul inconvenient de semnalat fiind tastele directionale parca prea inghesuite in coltul dreapta jos a tastaturii insa este o problema minora pe care nu o veti observa decat daca aveti nevoie de respectivele taste, altfel sunt usor de “recunoscut” si deosebit de usor sa te obisnuiesti cu ele daca vorbim despre touch-typing.

Am facut toate testele pe care mi le-am putut imagina, dar am considerat ca sunt inutile acestui material pentru ca nimic din performantele procesorului acestui Acer Aspire 5, care este asa cum spuneam un AMD Ryzen 3500U nu a sarit peste testele aceluiasi procesor facut de alte publicatii, bloguri, sau site-uri de Tech din lumea asta, teste pe care le puteti viziona pe site-ul celor de la https://www.notebookcheck.net/ AICI.

De aceea consider ca, in cazul acestui Acer Aspire 5 ar merita mai degraba sa va transmit macar partial parerea mea despre model.

Mocelul asta de Acer Aspire 5 mi-a demolat convingerea ca sub 2000 de lei la data publicarii acestui material nu poti gasi un laptop decent. Primul care a sarit in fata a fost desigur procesorul care, cu ale sale 4 nuclee si 8 fire de executie in paralel face cam tot ce ii dai sa faca chiar daca in cazul editarii video trebuie sa te mentii la rezolutia Full HD si sa nu pui foarte multe efecte si tranzitii pe timeline daca nu vrei sa stai foarte mult la randare. Altfel, pentru clipuri de vacanta sau pentru editari tip jump-cut “a la nunta” se descurca de minune si in acest task.

Pentru a-l ajuta in sarcini mai grele 8 sau 16 GB de memorie RAM musai in configuratie dual-channel ( adica ambele stick-uri de memorie sa fie prezente in sloturi ) ar cam fi indicai daca vreti ca rezultatele sa fie cat mai rapide cu putinta.

La rapiditate ajuta foarte mult si SSD-ul NVME inclus de obicei in majoritatea variatiunilor acestui model inca din fabrica in capacitati de 128 pana la 512 GB in functie de ce varianta alegeti ( cea de mai sus de la Altex avand inclus Ssd-ul de 512 GB) in timp ce, pentru stocare de lunga durata eu am avut la dispozitie un Hdd mecanic cu o capacitate de 1TB. Este posibil ca acest HDD sa lipseasca in unele dintre configuratii asa ca verificati inainte de achizitie daca va doriti si un astfel de dispozitiv de stocare.

Vestea buna este ca poate fi adaugat ulterior, conectorul pentru un astfel de Hdd fiind atasat direct pe placa de baza direct sub panoul de pe spatele laptop-ului, cel putin la varianta pe care am utilizat-o eu. Din nou, verificati pe site-ul producatorului daca la varianta aleasa de voi aceasta optiune este posibila.

Acer Aspire 5 cu AMD Ryzen 3500U este deosebit de usor si nu in ultimul rand subtire pentru un laptop de 15,6 inchi ceea ce il face extrem de portabil cam peste tot pe unde vrei sa mergeti iar alimentatorul nu pune nici o problema nici el din punct de vedere al greutatii fiind la randul lui mic si deosebit de compact cantarind doar 3-400 de grame cu o tensiune la iesire de 19v si 2,37 amperi, adica un maxim de 45 de wati, arhisuficient pentru cei 35-40 w consumati in mod normal de acest laptop in “load”.

Din punct de vedere al sistemului de racire, totul este foarte eficient, modelul fiind dotat cu un ventilator tip turbina care isi ia aerul rece de dedesubt-ul laptop-ului prin fantele deschise acolo si evacuand aerul cald in directia monitorului, fantele de iesire al aerului cald fiind accesibile si deschise atat in pozitia inchisa cat si atunci cand laptop-ul este inchis daca vreti sa il utilizati impreuna cu un docking station pe USB 3.0.

Numaruld eporturi sunt arhisuficiente pentru publicul tinta al acestui laptop. Avem in ordine: portul de alimentare, LAN Gigabit, port HDMI, USB 3.0 si un port care pare a fi 2.0, jack de 3,5 inch care accepta si seturi de casti cu microfon inclus si un Kensigton Lock daca vreti sa il legati de un birou. Poti in felul asta sa transferi rapid pe SSD fotografiile de familie, sa legi laptop-ul la ELSIDI ca sa te uiti la un film 4K, sa conectezi laptop-ul la reteaua gigabit ca sa te dai repede pe net daca nu iti ajunge conexiunea wireless AC disponibila onboard si poti chiar sa legi la laptop un mouse Bluetooth daca nu vrei sa ocupi unul din cele 3 porturi USB ale laptop-ului.

Ii lipseste, e adevarat, o unitate optica, insa cine mai foloseste asa ceva in douazeci-douazeci?

In orice caz, pentru 90% dintre task-urile zilnice acest laptop este “ce trebuie” la un pret sub 2000 de lei in versiunea cu ecran TN iar daca vreti un ecran IPS probabil va trebui sa platiti un pic peste.

Acer Aspire 5 cu Ryzen 3500U este un laptop ieftin si bun ( daca asa ceva poate cu adevarat sa existe ) care asa cum spuneam mai sus, mi-a schimbat parerea despre laptop-urile din gama de pret de 2000-2500 de lei . Pana la aparitia acestui procesor si a SSD-urilor NVME in aceasta gama de pret credeam ca laptop-urile de tipul asta sunt “gunoaie” bune doar pentru gospodine care se uita ala calendarul Ortodox pe net insa acum multumita combinatiei dintre acest procesor , macar 8 GB de RAM si un SSD NVME consider ca s-a ajuns la o combinatie castigatoare pe care o pot recomanda fara probleme, chiar daca ecranul nu este “miez” la unele variatiuni ci suficient mai degraba pentru “casnici” insa daca sunteti mai pretentiosi la acest capitol, atat timp cat va asigurati ca veti avea o versiune cu ecran IPS totul ar trebui sa fie in regula, si unii si altii veti beneficia de o experienta pe care cu doar o luna in urma nu mi-o puteam imagina in segmentul asta de pret.

Uite ca, AMD elibereaza utilizatorii si in gama low-end.

Atat pentru astazi, Acer primeste pentru modelul de fata Acer Aspire 5 cu procesorul Ryzen 5 3500U premiul Platinum si Recomandarea Editorului. Va va surprinde cu siguranta.

nu sunt comentarii

Adauga un comentariu

Email-ul nu va fi facut public.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.