Acer: lider în România, cu cei mai mulțumiți clienți

București, 15 mai 2019 — Grupul Acer, producător de top la nivel mondial în domeniul echipamentelor IT și al electronicii avansate, a fost desemnat pe plan local lider în domeniul satisfacției clienților pe segmentul de service, fiind premiat cu Best Customer Satisfaction Award de către compania de consultanță și business intelligence Market Intelligence International (Market ii).

Departamentul de service al grupului Acer care operează pe piața din România a primit premiul Best Customer Satisfaction în urma unei cercetări de piață derulate de compania Market ii.

Cercetarea a relevant că pe durata perioadei analizate – anul 2018 și intervalul ianuarie-februarie 2019 – indicele Customer Satisfaction (CSAT) a depășit ținta de 85% în mod constant, singura excepție fiind scorul de 83,6% înregistrat în trimestrul al III-lea din 2018. Vârful de performanță s-a înregistrat în trimestrul al patrulea al anului trecut, cu un scor de 93,5% – în creștere semnificativă față de primul trimestru din 2018 (88,1%).

Studiul a inclus toate segmentele de produse, la nivelul întregii țări.

Criteriile luate în calcul au fost nivelul de satisfacție raportat de clienți la interacțiunea cu Contact Centers, precum și calitatea percepută a serviciilor de logistică (pick-up și retur), a serviciilor oferite de Centrele de Service, precum și nivelul global al satisfacției.

Acest premiu relevă calitatea serviciilor post-vânzare oferite de Acer pe piața din România și confirmă totodată angajamentul grupului pentru a-i deservi exemplar pe clienții și cumpărătorii noștri din acest teritoriu. Acer demonstrează încă o dată, fapt confirmat în mod repetat de cercetări independente, că are ca obiectiv principal nu doar calitatea produselor, ci și aceea a serviciilor conexe, pentru a le oferi clienților „value for money” pe întreaga durată a ciclului de viață a produselor sale.

Astfel, Acer demonstrează că nu este doar un producător de top de echipamente IT high-end, ci și un lider în domeniul serviciilor post-vânzare furnizate clienților, indiferent de dimensiunea acestora”, a declarat Ruslan Klepas, Eastern Europe Service Manager.

 

*Comunicatul vine din partea reprezentantilor ACER in  Romania si este reprodus in cele de mai sus in totalitatea sa.