ADATA anunţă Lightning Card Reader, un cititor de carduri pentru dispozitive IOS

Adata Reader 2

Comunicatul vine din partea reprezentantilor ADATA in  Romania si este reprodus in cele ce urmeaza in totalitatea sa. Sper sa ofere un preview detaliat despre noile tehnologii, componente si produse pe care le vom vedea curand si in Romania. – soulwise

Taipei, Taiwan – Ianuarie, 2016 – ADATA® Technology, companie de top între furnizorii de module DRAM ultra-performante şi produse NAND Flash, lansează un cititor de carduri pe interfaţă Lightning pentru dispozitivele Apple iOS (iPhone, iPad şi iPod). Este certificat MFi, se conectează la dispozitivele Apple folosind interfaţa Lightning şi oferă utilizatorului interconectivitate şi stocare prin două sloturi SD/microSD. Este primul periferic din acest segment ce oferă transfer de date bidirecţional şi primul de acest fel ce combină porturi SD şi microSD pe acelaşi cititor.

Se foloseşte de materiale durabile, are un cablu flexibil şi vine la pachet cu o aplicaţie gratuită de management a datelor.

Conectivitate

În timp ce alte cititoare de carduri Lightning suportă transferul datelor pe o singură direcţie, de pe card pe dispozitiv, noul cititor ADATA suportă atăt importul cât şi exportul fişierelor, oferind utilizatorilor posibilitatea de transfera uşor conţinutul de la cititor la dispozitiv(iPhone, iPad, sau iPod) sau invers.

Noul cititor de carduri ADATA este compatibil cu unul dintre cele mai populare medii de stocare din lume, oferind spre deosebire de alte produse din segmentul său, atât slot SD cât şi microSD.

Construcţie şi design de calitate

Din punct de vedere al construcţiei, cititorul a fost conceput folosind materiale cu o textură mată ce rezistă foarte bine la zgârieturi, amprente sau alte pete. De asemenea, cablul conector este plat şi foarte flexibil, prelungind viaţa produsului şi oferind comfort utilizatorului.

Aplicaţie gratuită

ADATA a dezvoltat o aplicaţie dedicată pentru acest cititor de carduri. Datorită interfeţei sale intuitive, aplicaţia permite un management rapid şi uşor al continutului, chiar şi atunci când nu eşti conectat la internet. Dincolo de lucrul în modul online și offline, aplicația include şi un media player, ce permite utilizatorului să se bucure de muzica şi filmele sale în orice moment, chiar şi atunci când nu este logat la contul de iTunes.

Despre ADATA

Unul dintre cei mai mari furnizori de module DRAM și dispozitive Flash USB, oferă soluții complete de stocare precum carduri de memorie, SSD-uri și Hard Disk-uri portabile. Produsele ADATA sunt recunoscute internațional prin Premiile iF Design Germania, red dot, CES Best of Innovations, Good Design Japonia, Best Choice of Computex și Taiwan Excellence Gold. Solganul companiei, “Iubește, Trăiește, Visează”, reprezintă brand-ul ADATA și importanța inovațiilor aduse de companie. Pentru mai multe informații, vizitați www.adata.com.

un comentariu

  • Gadgetlab.ro acum 8 ani

    Gadget-ul este evident extrem de util pentru iPhone-urile, iPad-urile cu 16GB stocare. Avand in vedere ca e un accesoriu pentru produse Apple toate sansele ca pretul sa fie unul destul de mare.

Comentariile sunt inchise.