Asus Crossblade Ranger Review

   1.    Introducere

In review-ul de azi o sa va prezint mezinul familiei de placi de baza ROG . Daca esti fan AMD sau pur si simplu un entuziast care isi doreste ce este mai bun pentru platforma preferata,Asus Crossblade Ranger este cu siguranta un motiv de bucurie . De-a lungul timpului am avut in teste diferite placi de baza ROG si pot spune ca Asus a impus un standard de calitate cu acest brand. Pentru cei pasionati de istorie , seria ROG a debutat cu un model Crosshair dedicat platformei AMD si a avut de-a lungul timpului mai multi membri remarcabili pentru acest tip de procesoare. Modelul prezentat astazi este o placa de baza dedicata platformei FM2+ si aduce pentru o platforma mainstream multe caracteristici si dotari prezente pana acum in cadrul platformelor high-end.

    2.   Ambalaj si accesorii

 

Asus Crossblade Ranger vine intr-o cutie standard pentru o placa de baza ATX avand un bundle normal,singura exceptie o constituie mousepad-ul inclus bonus.

Ca accesorii avem  incluse 4 cabluri SATA,manual,CD,stickere,bracket I/O si dupa cum spuneam,un mousepad cu tematica ROG. Ar mai fi de mentionat prezenta unei licente Kaspersky Antivirus pe o perioada de 1 an.

   3.   Specificatii  si  caracteristici 

Am facut referire de mai multe ori la faptul ca modelul prezentat astazi face parte din familia ROG . Probabil unii dintre voi se intreaba ce inseamna asta si de ce insist pe acest aspect. Din capul locului trebuie spus ca modelele din aceasta gama reprezinta solutia ASUS high-end pentru o platforma,in cazul de fata FM2+. Stiti voi,prietenoasele APU-uri de la AMD care imbina un cpu decent cu un GPU mult peste solutiile integrate si de unde rezulta o posibila configuratie pentru un sistem numai bun de daily-use si chiar gaming modest.

Trebuie spus ca in cazul placilor de baza dedicate acestui socket calitatea este de multe ori lasata la o parte in favoarea costului deoarece este destul de clar ca un pasionat de putere de calcul nici nu va lua in calcul aceasta platforma . Nu de multe ori putem observa aceste aspecte in practica prin folosirea unor componente de o calitate indoielnica sau diverse economii la capitolul bundle sau dotari.

Cum ar arata o placa de baza FM2+ care nu face rabat la calitate sau dotari ? Raspunsul ar fi….Crossblade Ranger .

In loc  sa copiez o lista lunga de specificatii din datasheet pe care probabil nimeni nu o va urmari, voi puncta fiecare aspect pe care il consider important si care merita mentionat :

– Chipset Amd A88X,compatibilitate socket FM2+ si memorii DDR3 ;

–  Solutie conectivitate Gigabit Lan bazata pe controller-ul Intel® I211-AT ;

–  SUPREME FX  ce reprezinta o placa audio construita in jurul controllerului ALC1150 beneficiind de shielding si condensatori speciali ;

–  8  porturi SATA3 cu posibilitatea construirii de matrici raid 0,1,5,10 ;

–  VRM procesor in 8 faze ;

–  6 porturi USB 3.0(4 din A88X,2 cu ajutorul unui controller Asmedia) ;

–  butoane on-board pentru : ON/OFF, RESET , CLEAR CMOS,MEM OK,KEYBOT ;

–  facilitati overclocking extreme : jumper LN2 mode ( practic un mod de folosire a placii de baza in conditiile racirilor extreme ) , jumper slow-mode , puncte de masura a voltajelor , afisaj Q-code ce permite diagnosticarea rapida a problemelor in functie de codul de eroare afisat ;

– 2 porturi PCI ! ;

– 5 porturi PCI-EX din care 2 X1,2 X8 si unul X16 .

Bios Flashback ce permite un update de BIOS de pe un stick USB chiar si fara a avea CPU montat,foarte util in cazul unui upgrade de procesor .

– Iesiri video DVI,D-sub, HDMI ;

 

4.   Inspectie vizuala 

Coloristica folosita este in mod evident rosu-negru . Dupa cum spuneam  in cazul Crossblade Ranger nu s-a facut rabat la calitate,acest lucru remarcandu-se in cadrul inspectiei vizuale  . Ca si puncte forte remarc folosirea unui vrm in 8 faze ce foloseste componente de calitate , aspectul aerisit , butoane onboard si chiar si puncte de masura a voltajelor . Facand referire si la jumperul LN2 sau slow-mode deja avem 90 % din dotarile unei placi folosite in sectorul high-end  pe o placa de baza apartinand unui socker mainstream,  FM2+.

 

 

 

5.   Interfata   UEFI

 

Nu de multe ori un produs reusit din punct de vedere hardware o da in bara din cauza interfetei BIOS ( UEFI ) . Diverse bug-uri sau  imposibilitatea configurarii anumitor parametri conform dorintelor pot cauza serioase dureri de cap si adauga o eticheta negativa unui produs ok d.p.d.v hardware . Din fericire in cazul Asus Crossblade Ranger nu este cazul , interfata UEFI este la inaltimea constructiei hardware si ofera numeroase optiuni utilizatorului . Avem posibilitatea personalizarii unei pagini cu optiunile preferate fiecaruia , putem salva pana la 8 profile distincte pentru overclock  si nu avem nici o restrictie la capitolul overclock . Astfel se pot modifica tensiunile de alimentare,frecventele si parametrii  CPU,RAM,IGPU dupa bunul plac . Nu in ultimul rand putem monitoriza voltajele,temperaturile si controla turatia ventilatoarelor din sistem . Interfata este fluida , aspectul grafic placut iar functionalitatea pe masura astfel ca nu pot reprosa mai nimic in cazul de fata .

 

 

6 . Experienta in utilizare , rezultate 

Am avut ocazia de a testa Crossblade Ranger folosind mai multe procesoare APU ( 5800K , 6800K , 7850K ) precum si mai multe kituri de memorie folosind cipuri diferite . Nu am intampinat nici o problema in cadrul testelor deoarece placa de baza s-a comportat exemplar cu diverse combinatii de hardware . Un alt test interesant a fost folosirea acestei placi de baza in cadrul competitiei Hwbot Country Cup 2014 , proba Super Pi 32M pentru platformele AMD . Aceasta proba a constat in obtinerea celui mai bun timp in benchmark-ul Super PI 32M avand limitarea unei frecvente a procesorului de 5 GHZ .  Pe langa tweakuri-le specifice , acest benchmark pune accentul pe memorie iar Crossblade Ranger a excelat la acest capitol prin posibilitatile de tuning si obtinerea maximului de performanta . Folosing un kit de memorie G.Skill DDR3-2000 6-9-6 am obtinut rezultate remarcabile pentru racirea pe aer,mai exact DDR3-2400 6-11-6,DDR3-2500 7-10-6 , DDR3-2666 8-11-7 .

 

Tot la capitolul overclock am reusit obtinerea unei frecvente cpu de 4500 mhz@ 1.5V  si o frecventa GPU integrat 900 mhz @ 1.3V  100% stabil fara prea mari eforturi . Sporul de performanta obtinut este simtitor comparat cu performantele stock : 6629 vs 5647  scoruri  3dmark Sky Diver  (  17,39% diferenta ) .

 

 

Experienta in utilizare a  placii de baza  Asus Crossblade Ranger a fost mai mult decat placuta  iar rezultatele pe masura . Practic feeling-ul unui produs high-end este prezent pe aceasta placa de baza dedicata unei platforme mainstream iar rezultatele obtinute sunt excelente.

 

7.  Concluzii

Am avut placerea sa va prezint un produs interesant din punctul de vedere al unui entuziast/overclocker/gamer. Dupa cum spuneam la inceputul acestui articol produsul testat astazi face parte din gama high-end a placilor de baza produse de ASUS , seria ROG . Pe langa cateva facilitati inedite pentru socket-ul FM2+ ( controller Gigabit Intel , sunet de calitate , facilitati overclock sub-zero ) comportamentul in utilizarea zilnica si overclock este ireprosabil . Acestea ar fi cu siguranta punctele forte ale aceste placi de baza in comparatie cu rivalele sale . Punctele slabe , de fapt punctul slab pentru ca vorbim despre un singur aspect negativ ar fi … pretul . Sigur , acesta este justificat de calitatea componentelor folosite si dotarile foarte bune pentru aceasta platforma  dar nu trebuie uitat faptul ca vorbim despre o placa de baza destinata unui socket unde cel mai scump procesor este AMD A10-7850k , gasit la un pret mediu de 750 RON in magazinele noastre . Asus Crossblade Ranger poate fi gasita la preturi incepand cu 800 RON si este momentan cel mai scump produs pe acest segment . Singura problema  in aceasta combinatie o reprezinta pretul , o solutie Intel comparabila cu pretul unui Crossblade Ranger + AMD A10-7850K ofera performante considerabil mai bune la un consum mai mic . Practic produsul prezentat astazi reprezinta o optiune doar pentru pasionatii AMD sau pentru perfectionistii care isi doresc un upgrade la platforma FM2+ indiferent de pret .

Concluzionand , recomand fara nici o retinere Asus Crossblade Ranger daca va doriti neaparat cea mai buna placa de baza FM2+ iar pretul reprezinta un aspect secundar .