Trust Luno GXT 248 – Un microfon decent de care cred ca ai nevoie in carantina

Trust Luno Review

 

Odata cu pandemia si carantina prin care inca trecem cu totii la data la care scriu acest review, nevoia de a lucra de acasa a devenit o realitate pentru multi dintre colegii si cunoscutii mei.

In mod ciudat cel putin pentru mine, concentrarea maxima a celor ce sunt acum in cautare de solutii de streaming pentru a-si putea face treaba este catre sectorul video, multi dintre ei uitand sau nedandu-si seama ca un stream video bun fara un microfon pe masura este aproape degeaba.

De fel, parca sunt mai ok cu un video mediocru insa cu sunet grozav decat un video extra cu un sunet ca din pestera care ma face cel putin pe Youtube sa trec mai departe.

Ce vreau sa zic este ca ne putem descurca cu un webcam de pe un laptop insa daca vrem sa ne facem cat mai bine intelesi de partea cealalta fie ca este vorba despre scoala, lucru sau alte domenii care necesita in zilele noastre streaming, avem nevoie de un microfon decent.

Intamplarea face ca fix atunci cand inchisesem stream-ul cu un prieten auto-carantinat ( care se auzea oribil dar avea imagine “miez” ) sa imi pice ochii pe un microfon pe care il am in colectia de produse ce nu au beneficiat inca de un review, si anume microfonul Trust GXT 248 sau mai bine zis Trust Luno.

Am desfacut intr-un final ambalajul si i-am facut fotografiile de rigoare pentru a-l prezenta in fata voastra, cei ce cititi acest site pentru ca, ajuns acum la finalul testelor pot spune ca il privesc ca un foarte bun punct de intrare in ale microfoanelor mai de soi pentru utilizatorii casnici. Lasati goana dupa Camlink 4K si ganditi-va mai degraba la un microfon decent, asa cum este Trust Luno. (cativa dintre voi stiu la ce ma refer)…

Odata deschisa cutia, Trust Luno da parerea ca este un microfon (sferic) dedicat in special captarii vocii, foarte bine construit avand in vedere pretul sau final, cu un cap (bine, aproape) sferic bine protejat cu plasa metalica si burete pe interior pentru a filtra frecventele nedorite.

Are si o intrare de casti pentru a monitoriza sunetul captat pe care recomand sa o utilizati macar la prima punere a punct a microfonului precum si un buton “mute” care inchide aparatul desi mi se pare un pic ciudat plasat pentru ca pentru a activa acest buton, trebuie sa iei in mana capul microfonului, miscare care de obicei produce zgomote “neplacute” in inregistrare.

Acest cap (aproape sferic) are un ajustor de volum in partea sa superioara si se termina in partea de jos intr-un gat lungut ce il aduce aproape de gura daca Trust Luna este asezat pe birou, in fata ta utilizand filetul standard pentru microfoane inclus in gatul respectiv si mini-trepiedul inclus de catre producator in pachet.

Imediat ce este conectat la pc prin cablul usb 2.0, Trust Luna este detectat automat si pus la punct in doar cateva zeci de secunde, dupa care poate fi pus la treaba imediat in orice soft in care este necesar.

Eu l-am pus la treaba imediat utilizand Adobe Audition, un program de care ma lovesc destul de des si cu care m-am obisnuit de-a lungul anilor. Am inregistrat cateva pasaje, unele chiar din acest review chiar in asa fel incat sa imi dau seama care i-ar fi coloratura din punct de vedere al sunetului inregistrat.

In urma acestor teste precum si in urma utilizarii acestui microfon pe Skype, Discord si ce minuni de softuri s-au mai gasit colegii si prietenii mei sa foloseasca in aceasta perioada pot spune despre Trust Luna urmatoarele:

Pentru mine care sunt totusi un barbat ce se indreapta catre partea a doua a vietii, si a carui voce se indreapta si ea spre bass pot spune ca mi se pare ca utilizand setarile din fabrica ale microfonului vocea mea este inregistrata corect dar parca cu un pic mai mult BASS decat mi-ar placea ( warm sound s-ar numi aceasta virare un pic spre bass ) insa, din fericire este o treaba care se poate rezolva usor in soft.

Asta este o veste buna pentru copii, adolescenti, doamne si domnisoare pentru ca asa cum este el gandit , cred ca Trust Luno le va oferi un plus de finisare vocii si puterea de a trece mai departe si mai clar catre interolcutorii de pe partea cealalta a ecranului.

Este suficient de fin si de bine pus la punct incat sa preia fara efort vocea naturala ( adica fara sa fie nevoie sa tipi in microfon ) aflata la 20-30 Cm in fata lui si sa o transmita acolo unde este nevoie clar si bine definit fara a prelua zgomotul ambiental, pasarelele, zgomotele sirenelor si a tramvaielor fiind ignorat cu succes desi dpdv tehnic apare undeva in spatiul -49 , -38 decibeli, deci in humm-ul de fundal al vietii de zi cu zi.

Va prelua insa zgomotul tastaturii daca ve fi utilizat in paralel cu aceasta, in special daca aceasta este mecanica precum si alte zgomote din imediata sa vecinatate insa aceste zgomote din imediata sa proximitate sunt redate mai departe la un nivel mult mai scazut decat vocea si sunt ciudat de bine pozitionate in spatiu astfel incat cel ce asculta stream-ul generat cu ajutorul lui Trust Luno va fi la randul sau capabil sa le positioneze in spatiu, caracteristica specifica oricarui microfon Cardioid decent.

Este lipsit de influente din afara, alimentarea si transmisia datelor fiind realizate prin USB si include pentru cei ce doresc sa scape de standul de birou si de un filet 5/8 metalic pentru montarea pe brate de microfon ce ajuta mai departe la izolarea zgomotelor parazite datorate suprafetei pe care este asezat.

Desi l-am ocolit, trebuie sa recunosc pentru multe luni si l-am sarit de nenumarate ori, imi dau seama acum ca am gresit insa in contextul de azi, cred ca un microfon bun care sa nu sparga prea tare bugetul este un must-have.

De asta, imi face placere sa recomand Trust Luno. Mie unuia mi-a dovedit ca pentru pretul la care se vinde la data scrierii acestui material, este un microfon cu un foarte bun raport pret-performanta pentru cei ce au nevoie sa se faca bine intelesi, acasa sau la serviciu.

Trust Luno primeste din partea TechView.ro Recomandarea Editorului. Daca sunteti in cautare de asa ceva, nu il ocoliti. Este disponibil la toti marii retaileri online de IT.