Unboxing Sistem Supraveghere Netgear Arlo cu doua camere

Am primit de curand la review un sistem de supraveghere pentru acasa Netgear Arlo Pro, versiunea cu doua camere in acelasi pachet, setul putand cuprinde in functie de pretul platit desigur de la una pana la 4 astfel de camere.

Cum nu am inca timpul necesar pentru un review complet m-am gandit sa pun macar in valoare continutul pachetului si ceea ce stiu sa faca in teorie sistemele astea de supraveghere Netgear Arlo PRO.

Inainte de toate, pachetul este unul elaborat, parca prea elaborat cu ale sale cutii in cutiute si cutii peste asa ca daca ajungeti sa despachetati asa ceva nu uitati sa faceti una sau doua fotografii daca vreti sa puneti inapoi cutia asa cum a fost ea livrata.

In varianta de doua camere ale kit-ului Netgear Arlo Pro veti gasi baza sistemului care seamana foarte mult cu un router wireless ( ceea ce si cred ca este la baza ) urmata de un adaptor de alimentare de la retea, doua camere cu un design modern si ciudat de grele desi asta cred ca se datoreaza acumulatorilor inclusi, doua adaptoare de incarcare sau alimentare pentru aceste camere si sistemele de prindere.

Dupa despachetarea fiecarui articol din cutie si alimentarea de la retea, pentru a imperechea camerele cu baza wireless a sistemului nu este necesar decat sa apasati pe rand butonul dedicat de pe baza urmat de cel de pe fiecare camera in parte si totul este pus la punct dupa ce montati camerele acolo unde doriti.

Ei spun ca, camerele pot functiona cu o incarcare a acumulatorului intern pana la 4 luni iar alimentate de la retea pe termen nedefinit si ca, spre deosebire de alti producatori Netgear ofera posiblitatea inregistrarii stream-ului video local, baza sistemului (sau mai bine zis router-ul acestuia) prezentand in acest scop doua porturi USB pregatite pentru montarea unor unitati de stocare externe.

Despre asta vom mai vedea sper in review-ul complet insa am gasit ca setul este curios de bine dotat asa ca, iata ce am mai gasit ca stie sa faca:

 

  • Se poate monta oriunde. Nu are nevoie de cabluri. ( vom vedea sper, in ce masura)
  • Standard de protectie IP 65
  • Obiectiv de unghi larg de 130 grade
  • Posibilitate de transmitere a vocii ( comunicare 2-way) prin smartphone si aplicatia dedicata. Cred ca si baza are o astfel de functie insa nu sunt momentan foarte sigur.
  • Functie Geofencing
  • Senzori de miscare
  • Sirena de 100 decibeli (poate montata in baza sistemului ? )
  • Alimentare flexibila a camerelor ( de la retea sau bateria interna )
  • Criptare wireless AES 128 biti
  • Rezolutie 720 p cu stocare in Cloud sau local pe USB, soft gratuit pana la 5 camere
  • Vedere de noapte in infrarosu
  • Camerele Arlo se pot monta la o distanta maxima de 90 de metri de statia de baza distanta scazand in functie de obstacole.

 

 

Specificatii tehnice pentru camera Arlo Pro:

  • Rezolutie video: pana la 1280 x 720 pixeli
  • Format video: H.264
  • Imagine: full color, senzor CMOS, Auto White Balance
  • Senzor de miscare: sensibilitate reglabila, notificari automate prin email si push pe mobil
  • Senzor de zgomot: sensibilitate reglabila, notificari automate prin email si push pe mobil
  • Audio: difuzor, microfon
  • Zoom: Digital Pan, 8x digital zoom
  • Night vision: 850 nm LEDs: pana la 7.5m
  • Baterie: 2440 mAh Li-ion reincarcabila
  • Indicator baterie: Da
  • Durata de viata a bateriei: variaza in functie de setari, modul de folosire si temperatura; exemplu 4-6 luni petnru o medie de 5 minute pe zi
  • Alimentare: 220V AC (doar cand este nevoie de reincarcare)
  • Cablu de alimentare: USB to Micro USB
  • Camp vizual: 130°
  • Distanta Focus: focus fix (0.6m pana la infinit)
  • Temperatura de functionare: -20° C … 45° C
  • Rezistenta la apa: IP65
  • Dimensiuni: 79.3 x 48.6 x 70.5 mm
  • Greutate: 136g, nu include acumulatorul care pare a avea cam 100 de grame

 

 

Specificatii tehnice Unitate de baza:

  • Interfata retea: RJ45 10/100 Mbps
  • USB: 2 USB 2.0
  • Indicatoare led: alimentare, Internet, conexiune cu camera
  • Configurare IP: DHCP
  • Antena: interna
  • Distanta Wireless: pana la 90 m fara obstacole
  • Wireless: 2.4 GHz, 802.11n
  • Procesor si memorie: 900 MHz ARM procesor, 128 MB Flash, 128 MB RAM
  • Certificari: FCC, IC, CE, UL
  • Temperatura de functionare: 0°… 50° C
  • Functionare: indoor
  • Dimensiuni: 58.6 x 174.5 x 126.5 mm
  • Greutate: 316 g