Published on 9 aprilie 2017 by Soulwise

Dupa cum unii dintre voi stiu, pentru ca am spus si in alte episoade Techview, am luat contact mai serios cu perifericele dar si alte produse ale companiei olandeze TRUST si TRUST Gaming de curand, anul trecut mai precis cand la un eveniment de Gaming unde am participat impreuna cu magazinul online la care lucrez in mod curent cu un stand al carui co-sponsor ca sa zic asa a fost chiar Trust Gaming, partea dedicata Gamerilor din brandul de periferice si alte componente Trust.

Acolo, pe langa altele imi atragea privirea o tastatura mica prezenta in clipul de astazi, adica Trust GXT 870, o tastatura tenkeyless, sau mai bine zis care este construita fara portiunea de numperpad din dreapta care, unui gamer nu ii este de nici un folos.

Astfel de tastaturi se numesc asa cum spuneam, de obicei tenkeyless, subliniind astfel lipsa acelei sectiuni fiind dedicate in special Gaming-ului de cele mai multe ori, si poate unul dintre cele mai importante puncte forte este dimensiunea redusa a acestor modele ce le face mai usor de transportat sau de plasat intr-un spatiu limitat.

Trust GXT 870 este o tastatura cu switch-uri mecanice speciale denumite GXT White ce par a apartine brandului Trust Gaming din informatiile disponibile si care sunt asemanatoare dupa mine ca putere necesara pentru apasare si caracteristici cu switch-urile liniare Cherry MX Brown si RED, switch-urile GXT White fiind la randul lor liniare, fiindu-le necesare o putere de apasare de 45 de grame, distanta de apasare fiind e 4 milimetri iar timpul de raspuns oficial fiind de 5 milisecudna pentru fiecare apasare de tasta.

Trust GXT 870 a devenit la putin timp de la intalnirea mea cu acest model tastatura mea de zi cu zi de acasa din mai multe considerente, primul fiind calitatea cu care, trebuie sa spun multe dintre produsele lor m-au surprins placut.

La fel ca si castile pe care vi le-am prezentat destul de recent, si tastatura de astazi, Trust GXT 870 si multe alte produse ce apartin acestui brand sunt foarte bine realizate, sau mai bine zis realizate cu simtul raspunderii, plasticul sasiului, al tastelor si a tuturor celorlalte componente fiind foarte dur, solid , rezistent la abraziune si eventuale accidente si, un lucru bun pentru intreaga tastatura, si ea la randul sau este grea ceea ce o lipeste la propriu de aproape orice suprafata pe care este asezata ceea ce o ajuta sa stea pe loc chiar si in cazul celui mai intens meci online.

Trust GXT 870 nu este un model complicat, nu dispune de componente ce sunt fabricate de branduri de renume, nu beneficiaza de taste retroiluminate in toate culorile curcubeului, de fapt singura culoare in care tastele pot fi iluminate fiind cea alba, un alb insa bine proiectat in fiecare tasta astfel incat in cazul tuturor tastelor fiecare caracter si simbol poate fi foarte usor de gasit.

O alta caracteristica pentru care am ales Tastatura Mecanica Trust GXT 870 este functia Nkey Rollover permanent activa pe acest model, ceea ce inseamna ca oricat de repede ai apasa tastele fie simultan, fie in secventa fiecare dintre apasariel tastelor vor fi inregistrate si reproduse spre deosebire de modelele ce nu detin aceasta functie si care pot rataci la intamplare apasari de tasta.

Nu ar fi foarte mult mai mult de spus despre Trust GXT 870, in afara faptului ca este un model foarte cinstit si bine realizat gata de lucru pentru multi ani dupa achizitionare si datorita lipsei componentelor scumpe si tehnologiilor noi cum ar fi LED-urile RGB la fel de scump de implementat, cost pe care tot noi clientii finali l-am achita la achizitie, Trust GXT 870 ramane o tastatura cinstita, bine realizata, cu o constructie si materiale foarte solide pe care o recomand cu mare drag tuturor ce sunt in cautarea unei tastaturi mecanice durabile, tenkeyless care ofera toate functiile de care ai cu adevarat nevoie, fara a incarca nota cu functii si estetica de multe ori inutila propusa de multe branduri mai cunoscute.

Se poate chiar spune ca Trust GXT 870 si de ce nu si Trust GXT 880 care este varianta normala, cu numberpad al aceleiasi tastaturi sunt doua tastaturi mecanice deosebit de solide, retroiluminare in culoarea alba, cea mai vizibila dealtfel, cu functie nkey rollover si butoane multimedia de volum, de reglare a intensitatii iluminarii si un buton special ce dezactiveaza tasta Windows, pooling rate de 1000 Hz si timp de raspuns de 5 milisecunde, adica detine toate functiile de baza necesare unei tastaturi cum spuneam cinstite si nu foarte scumpe in comparatie cu media pietei.

Acest model mi-a placut atat de mult incat mi-am achizitionat si o a doua astfel de tastatura pentru a o utiliza pe platforma de teste sau in rarele ocazii in care serverul meu de fisiere necesita input din partea unei tastaturi. O recomand cu caldura celor ce au nevoie de o tastatura mecanica solida, fara functii inutile, pretul acestui model fiind la data realizarii acestui material putin peste 250 de lei in medie.

Asa cum ne este obiceiul, aici pe Techview.ro , tastatura Trust GXT 870 primeste premiul Gold si recomandarea editorului.

Categorie Tag

nu sunt comentarii

Adauga un comentariu

Email-ul nu va fi facut public.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.